Tools
A+ A A-

Sitarul de padure (Scolopax rusticola L.)

Alta denumire:

Sitar

Descriere:

Este o pasare relativ mica (250 - 300 g), de culoare ruginiepatata. Analizat in detaliu, sitarul are spatele brun-ruginiu, cu pete negre si cu dungi transversale cenusii. Abdomenul si pieptul sunt albe-galbui, cu linii brune ondulate orientate transversal. Are coada neagra cu varful cenusiu si capul cu trei benzi negre pe crestet, orientate transversal. Ochii mari comparativ cu corpul sunt asezati spre crestetul capului si putin inapoi, asigurandu-i o vedere de jur-imprejur (de 360grade). Din acest motiv sitarul nu poate fi surprins nici atunci cand se hraneste cu ciocul infipt in pamant. Ciocul, inconfundabil la sitar, este de doua ori mai lung decat capul, avand circa 8 cm lungime si varful usor ingrosat. In aceasta ingrosare se deschid cele doua orificii nazale, relativ fine. Varful ciocului este mobil pentru a putea apuca hrana din sol fara deschiderea ciocului, ci doar a varfului acestuia. Dimorfismul sexual este putin evident. Totusi masculii se deosebesc de femele prin: corpul mai mic si partea ventrala mai cenusie, comparativ cu a femelelor care este galbuie-albicioasa, si prin capetele oaselor pubis mai apropiate. 

Simturi:

Sitarul are vazul si auzul fine, dar exceleaza si printr-un remarcabil simt al pipaitului, gratie caruia reuseste sa descopere hrana cautata in pamant (rame, insecte si larvele acestora). 

Glas:

Sitarul scoate un "corait" discret caracteristic, urmat de piscuit mai puternic, auzite in perioada imperecherii. Femela speriata de langa cuib sau de langa pui scoate un strigat scurt, asemanator celui emis de gaita, dar mai discret.

Longevitate:

Este apreciata la 12 ani.

Habitat:

Este o pasare de pasaj, care cuibareste in numar redus si in zona montana a tarii noastre. In toate iernile blande raman exemplare, putine la numar,  care ierneaza in Delta si Lunca Dunarii, dar si in padurile din campie. Esential pentru sitar este solul umed si neinghetat, din care sa-si poata agonisi hrana. Primavara este frecvent intalnit in padurile si izlazurile impadurite de  pe versantii apelor curgatoare cu orientare nord - sud, iar toamna in luncile apelor de ses. De mentionat ca prefera arboretele tinere, ajunse in stadiul de prajinis, instalate pe soluri trofice. 

Hrana:

rame, alte larve din sol si de sub frunzisul padurii, insecte adulte etc.


Obiceiuri:

Migreaza numai noaptea, in grupuri mici, iar durata pasajului depinde de evolutia vremii. La instalarea brusca a primaverii, dupa ierni lungi, pasajul este scurt, dar puternic. Inrautatirea brusca a vremii si zapezile tarzii din aprilie pot opri pasajul si pot obliga multe femele sa depuna ponta pe teritoriul tarii noastre, chiar in zone de dealuri inalte, la limita de jos a zapezii. Astfel de situatii sunt insa rare. De regula pasajul incepe in martie si tine pana in mai, neproducandu-se "caderi" dense la sitari. In octombrie-noiembrie si chiar mai devreme are loc pasajul invers, dinspre nord spre sud. 

Reproducere:

Masculul desfasoara zborul nuptial de seara si de dimineata, in cautarea femelei care-l asteapta pe sol, dupa aparitia luceafarului de seara si, respectiv, inainte de disparitia celui de dimineata. Imperecherea are loc pe sol. Femela depune in medie 3-5 oua, pe care le cloceste singura timp de 22-24 de zile. De obicei femela scoate doua randuri de pui, prima data in aprilie-mai, iar a doua oara in iulie-august. Puii sunt nidifugi, la 4 saptamani devenind deja zburatori. Pana la varsta de un an pot fi deosebiti de adulti prin configuratia primei remige, care
la pui are marginea colorata zimtat mai inchis, pe cand la adulti este alburie. Se sustine ca in caz de pericol femelele isi muta puii in zbor, tinandu-i strans cu picioarele, ori intre cioc si piept, ipoteza insuficient cercetata. 

Vanare:

Este una dintre speciile cele mai apreciate de vanatori, atat pentru tirul oferit, cat si pentru raritatea sa si pentru gustul deosebit de bun al carnii. Se impusca la panda, la goana si, cel mai elegant, la picior cu cainele de vanatoare. Perioada legala de vanare este 1 septembrie - 28 februarie, la sitar tragandu-se cu alice mici, de 2,0 mm, maximum 2,5 mm. Trofeul il constituie "penita pictorului" sau "pana pictorului", de fapt pana dinaintea primei remige, si pamatuful (pensulita) din jurul tartitei.

2012 AJVPS Bihor - Toate Drepturile Rezervate