Tools
A+ A A-

Potarnichea (Perdix perdix L.)

Alta denumire:

Potarniche cenusie.

Descriere:

Este o specie autohtona, valoroasa, frecventa candva, in efective apreciabile, de la campie pana in zona de dealuri inalte. A fost semnalata si la munte, chiar si in golul alpin, dovedind o plasticitate ecologica remarcabila, asemanatoare iepurelui. Are talie mica (320-440 g) si nuanta generala cenusie. Capul, gusa si partial coada sunt roscate, abdomenul alburiu, cu o pata bruna-ruginie in forma de potcoava pe piept. Flancurile sunt tarcate cu brun-roscat, iar aripile striate cu dungi galbene. Ciocul este cenusiu, ca si picioarele exemplarelor mature. Doar puii pana la varsta de un an au picioarele galbui. In jurul ochilor cafenii, prezinta un cerc ingust rosu. Dimorfismul sexual este slab evident. Cocoselul se deosebeste totusi de gaina prin potcoava bruna de pe piept mult mai evidenta si prin dungile galbui de pe tectrice, care sunt doar longitudinale, la femela acestea fiind si transversale. De asemenea, se mai deosebeste si prin lipsa petei mai deschise de deasupra ochiului, care la majoritatea femelelor este evidenta. Exemplarele tinere, de pana la un an, se deosebesc, la randul lor, de cele adulte prin culoarea galbena a picioarelor, prin primele doua remige mai ascutite la varf comparativ cu aceleasi pene mai rotunjite la exemplarele mature, prin ciocul mai putin incovoiat si prin potcoava de pe piept mai conturata. Se apreciaza ca putine potarnichi pot depasi in libertate varsta de 3-4 ani. Glasul, auzit mai des in perioada imperecherii, este emis de cocosei. De asemenea, este auzit atunci cand acestia conduc cardul in zbor sau cand vor sa-l adune. Puii scot un piuit slab. Vazul si auzul sunt la fel de dezvoltate ca si la fazan. Urma este asemanatoare cu a fazanului, dar mai mica. Se deosebeste de urmele de marimi asemanatoare ale altor pasari prin unghiul mai mare dintre degete, precum si prin urma degetului din spate, mai scurt si mai oblic asezata. Urma partie se compune din siraguri de urme aproximativ paralele, lasate separat de catre indivizii stolului. 

Habitat:

Prefera terenurile agricole din campie si de pe coline, cu parloage, tufarisuri, spinarii, remize si cranguri, care le asigura ascunzisuri naturale adecvate si hrana din abundenta. La deal populeaza izlazurile cu maracinisuri si catinisuri, iar la munte golurile mari din interiorul sau de deasupra padurii, precum si unele parchete exploatate ras din apropierea acestor goluri. 

Hrana:

Consta in seminte de plante salbatice, cereale, vegetale, insecte, larve, rame, melci, oua de furnica, fructe, frunze verzi, ierburi etc. 

Dusmani:

Cvasitotalitatea pradatorilor salbatici cu par si pene, precum si cainii si pisicile hoinare. In timpul clocitului gainusa este mai expusa pierderilor decat cocoselul, ceea ce explica disproportia existenta intre sexe in favoarea masculilor. Poate suferi pierderi grele iarna, pe zapada, mai ales in terenurile fara adaposturi, cand devine mai vizibila pentru dusmanii aerieni. Regresul potarnichii pare sa fi fost cauzat, pana de curand, de extinderea monoculturilor, de mecanizarea lucrarilor agricole si, mai ales, de chimizarea exagerata. In prezent se constata o reversie neasteptat de buna a efectivelor, in multe zone din tara, ca urmare a involutiei agriculturii moderne. Substantele chimice periculoase pentru animalele cu sange cald raman, ca si in cazul fazanilor, responsabile de cele mai mari pierderi ale efectivelor speciei. 

Obiceiuri:

Este o pasare sedentara, fidela locului de trai, care nu se indeparteaza mai mult de 1-2 km fata de locul de bastina. Are activitate exclusiv diurna. Este de mentionat adaptarea de a innopta iarna in cerc strans, pentru a crea un microclimat cu cateva grade in plus fata de mediul inconjurator. Interesanta este si miscarea permanenta, pe parcursul noptilor geroase, pe care o fac potarnichile de la marginea cercului intrand inspre interior pentru a se incalzi. De asemenea, obiceiul de a innopta in tunele sub zapada proaspat cazuta si de a se ascunde uneori de dusmani sub aceasta. 

Reproducere:

Stolurile de potarnichi se desfac in perechi, la sfarsitul lunii februarie sau inceputul lunii martie, ocupand fiecare un anumit teritoriu, in care urmeaza sa scoata si sa creasca puii. Acest teritoriu este aparat impotriva eventualilor intrusi. In cazul potarnichii, femela este cea care alege barbatusul. Fidelitatea perechii se mentine cel putin pana in primavara urmatoare, dar si mai multi ani la rand daca ambele exemplare scapa de bataia pustii si de dusmani. La sfarsitul lunii aprilie - inceputul lunii mai, gainusa depune intr-un cuib rudimentar amenajat pe pamant, in culturi sau la margine de desisuri, 10- 20 de oua, in fiecare zi cate unul. Clocitul incepe dupa depunerea ultimului ou si dureaza 23-25 de zile. Cloceste exclusiv gainusa, insa la cresterea puilor participa ambii parinti. De remarcat ca parintii imita convingator pasarile ranite, in caz de pericol pentru oua sau pentru pui, atragand astfel atentia dusmanilor asupra lor, pentru a le abate atentia de la ceea ce protejeaza. Daca prima ponta este distrusa, potarnichea depune a doua ponta, mai redusa insa ca numar de oua decat prima. Puii sunt nidifugi si reusesc sa zboare la 14-18 zile. La varsta de 10 luni acestia devin maturi sexual. 

Vanare:

Se practica in perioada 15 septembrie - 31 decembrie, cu arma  lisa si alice de 2,5 mm. Metodele de vanare admise de lege sunt "la picior" (la sarite), cu sau fara caine prepelicar, si "la goana". Nu este admisa vanarea "la panda".

2012 AJVPS Bihor - Toate Drepturile Rezervate