Tools
A+ A A-

Mistretul (Sus scrofa L.)

Denumiri:

Masculul se numeste mistret, porc mistret, gligan, vier sau solitar, femela mistreata sau scroafa, puii sub 6 luni purcei, iar cei de 6-12 luni godaci, grasuni, grostei sau barlingi.


Descriere:

Conformatia mistretului este usor de recunoscut. Profilul acestuia reflecta intr-o mare masura influentele conditiilor de mediu in care a evoluat si traieste. Prezinta un aspect general masiv, usor aplatizat lateral, mai mult inalt decat gros, care lasa impresia de putere si de mobilitate, fiind conformat perfect pentru ramat si pentru strapungerea desisurilor. Dimorfismul sexual este slab evident, dupa forma si dupa colti. Culoarea generala este bruna-cenusie, bruna-roscata, bruna-inchis, uneori aproape neagra. Sunt rar intalnite si exemplare foarte deschise la culoare, precum si cazuri de albinism. Coltii apar la mistret in jurul varstei de 10 luni, dar incep sa se toceasca la 16 luni. In continuare ei cresc in lungime pana la varsta 7-8 ani, atata timp cat cresterea acestora depaseste tocirea lor. Dupa aceasta varsta optima de impuscare a vierilor pentru trofeu, mistretul se mai mentine 3-4 ani in putere, ca ulterior sa intre in decrepitudine. In aceasta perioada, tocirea egaleaza cresterea coltilor, ca apoi sa o depaseasca si trofeul sa inregistreze o scadere din ce in ce mai evidenta in lungime si ca valoare. Scroafele au insa colti cu radacina care se inchide cu varsta, fara posibilitate de crestere dupa 5-6 ani. Greutatea vierilor poate atinge si chiar poate depasi, in situatii de exceptie, 300 de kg, pe cand a femelelor, chiar foarte dezvoltate, este de maximum 150 - 180 kg. De regula, vierii puternici au circa 150 - 200 kg, iar scroafele adulte 120 - 150 kg. 

Longevitate:

In conditii de libertate, mistretii ajung rar la 18-20 de ani. In captivitate insa, aceasta varsta este frecvent depasita, fiind citate, in literatura, longevitati de 30 de ani in gradini zoologice. 

Sunete:

Cele scoase de mistreti seamana, pana la identitate, cu cele ale porcului domestic. In ciurda, atunci cand mananca linistiti, purceii care sug si scroafele care alapteaza scot grohaituri usoare, profunde, de buna dispozitie. Mai stridente sunt guitaturile purceilor care s-au pierdut sau care solicita insistent sa suga. Scroafele emit un grohait scurt si adanc cand au intentia de asi avertiza semenii ori de a speria dusmanii. Daca intentia este de a preveni  ciurda asupra vreunui pericol scroafa pufaie puternic. Pufaie a avertisment si atunci cand un anume detaliu necunoscut i-a starnit suspiciunea. Cand mistretii sunt atacati scot "zgomote de os", de fapt un scrasnet din masele, iar cand sunt pusi in inferioritate, guita ca si porcul domestic. Doar vierii maturi nu se tanguie niciodata.

Urme:

Amprentele "tipar" si urmele "partie" seamana oarecum cu cele de cerb, dar nu pot fi nicidecum confundate cu acestea. Diferentele au fost deja descrise in textul destinat urmelor cerbului. Ramaturile, alte indicii alimentare, excrementele si semnele lasate pe arbori, la scaldatori, la locul de hranire si la trecatori, constituie tot urme ale prezentei ori trecerii mistretului, care analizate ne dau informatii complexe privind existenta acestuia.


Simturi:

Mistretul are atat mirosul, cat si auzul foarte fine. Vazul in schimb este mai slab, sesizand bine doar obiectele in miscare. Are insa o memorie aparte a locului, astfel incat descopera usor orice detaliu nou aparut in peisaj. 

Biotop:

Prefera padurile intinse de foioase si de amestec, dar se localizeaza frecvent si in trupurile mici de padure, daca sunt dese, precum si in stufarisuri si in plauri. Uneori este intalnit in lanurile intinse de cereale si in terenurile lasate parloaga din vastul camp agricol. Datorita amplitudinii ecologice foarte mari, arealul mistretului se intinde practic din golul de munte pana pe tarmul marii.  Este atasat locului de trai numai in masura in care acesta ii ofera conditiile minime necesare vietuirii (hrana, liniste si adapost). In situatiile in care aceste conditii nu il satisfac, acesta se deplaseaza pana la 20 - 30 km si chiar mai mult, in cautare de locuri mai favorabile.

 

Hrana:

Mistretul este omnivor tipic si mananca aproape tot ceea ce este comestibil, la suprafata solului si din sol. Hrana din sol o descopera dupa miros, o scoate cu ratul, dar si prin scurmare cu piciorul din fata, o alege superficial, folosindu-se de rat si de limba, si o ingereaza in amestec cu pamant, folositor digestiei. Constituie hrana pentru mistret: verdeturile si chiar lujerii unor specii forestiere, radacinile, rizomii, bulbii si tuberculii, fructele carnoase, nucoase si semintele forestiere, cerealele si semintele agricole, animalele nevertebrate si vertebratele mici si chiar mijlocii, cadavrele animalelor mari, humusul si putregaiul din sol in conditii extreme. Omoara vertebratele prin scuturare, dupa obiceiul pradatorilor.


Dusmani:

Lupii sunt dusmanii principali ai mistretului. Dusmani de temut sunt si ursii si cainii de la stane. Rasii, sacalii, cainii hoinari si chiar vulpea pot deveni si ei, in anumite conditii si mai ales pentru progenitura, pradatori. Mistretul se teme de ursi, de lupi si de cainii de la stane retraganduse din fata acestora in desisuri, unde se poate apara. Pe ceilalti dusmani ii neglijeaza, dar ii fugareste din preajma progeniturii. 

Sociabilitate:

Mistretul este sociabil. Scroafa cea mai batrana, impreuna cu urmasele acesteia care sunt mame, cu scroafele sterpe, cu godacii si cu purceii descendenti din familie formeaza o grupare familiala, denumita ciurda sau card. Aceasta grupare este condusa de scroafa cea mai in varsta. In cadrul ciurdelor, vierii tineri sunt acceptati pana la varsta de un an. Dupa aceasta varsta vierii se retrag si formeaza, pana toamna, asocieri de cate 3-4 vieruti tineri. De foarte multe ori, vierutii singuratici se localizeaza in apropierea unui vier solitar, probabil pentru o eventuala protectie impotriva pradatorilor. Vierii puternici si cei batrani traiesc solitar. Vierii vin la ciurda in perioada imperecherii, dar o stapaneste doar cel mai batran si mai puternic dintre pretendenti. Acesta preia temporar, in cadrul ierarhiei ciurdei, pozitia de varf. Ceilalti vieri, indepartati de la imperechere, se deplaseaza zeci de km, chiar pana la distante de 50 - 60 km in conditii deosebite, in cautarea scroafelor libere, aflate in calduri. 

Reproducere:

Perioada de imperechere este lunga, ca si in cazul muflonului, tinand din septembrie pana in ianuarie. Varful acesteia se situeaza insa in lunile noiembrie-decembrie. Perioada de imperechere se declanseaza o data cu intrarea in calduri a primei scroafe. Dupa montarea la rand a tuturor scroafelor din card, fiindca acestea isi sincronizeaza de regula imperecherea, interesul vierului pentru gruparea familiala scade, si se retrage in cautarea altui card cu scroafe nefecundate. Perioada de gestatie dureaza 18 saptamani, dupa care scroafele nasc 4-8 purcei fiecare, uneori mai putini (scroafele tinere), alteori mai multi (chiar 10-12 in cazul scroafelor mature). De retinut ca o singura scroafa nu poate creste mai mult de 10 purcei, deoarece numarul acestora este limitat de numarul mameloanelor si de obiceiul purceilor de a stapani, dupa varsta de 4 saptamani, fiecare cate un mamelon. 

Obiceiuri:

Mistretul ranit si urmarit ataca omul. Chiar si scroafele batrane, care isi apara cu darzenie progenitura, o pot face in preajma zacatorilor. Foarte rar si solitarii batrani hartuiti de caini, pot ataca omul in zona locurilor de odihna. In alte conditii mistretii se feresc de om, asa cum se feresc si celelalte specii de vanat mare din Romania. Mistretul se scalda in mocirla din necesitate, inoata cu placere, marcheaza teritoriul, isi tine riguros trecatorile si orele de trecere etc. 

Vanare:

Sezonul de vanatoare admis prin lege pentru mistret tine de la 1 august pana la 15 februarie. Acolo unde mistretii produc prejudicii se pot impusca, cu aprobarea Autoritatii publice centrale care raspunde de silvicultura, si in afara acestei perioade. Metodele de vanatoare admise sunt: la goana, cu sau fara caini de mistreti, la panda si, uneori, dibuitul. Este practicata si metoda urmaririi mistretului pe urma, conditionata insa de existenta zapezii proaspete, moi si pufoase. Mistretii pot fi impuscati cu proiectile unice trase din arme lise sau cu arme cu glont, de la calibru 6,5 x 57 in sus. Coltii de vier sunt considerati trofeu conventional. Sunt considerate  trofee neconventionale si coltii de scroafa, precum si parul din coama ambelor sexe, blanurile si busturile naturalizate. 

Ocrotire si ingrijire:

Mistretul este una dintre speciile de vanat care raspunde foarte bine la masurile de ingrijire din partea omului. In afara conditiilor de liniste si adapost, in iernile cu sol inghetat sau cu zapezi foarte mari, care-i impiedica deplasarea, trebuie sa fie ajutat cu hrana. Accepta
aproape orice fel de hrana complementara: de la reziduurile de cazan de tuica si boasca de struguri, pana la cereale, carne de cal, viscere de la abatoarele de pasari etc. Hranirea complementara trebuie continuata si primavara devreme, mai ales in zonele cu scroafe fatate.
Hranirea complementara in iernile grele, crutarea scroafelor mama si tinerea lupului sub control, ca de altfel si a braconajului, constituie cheia succesului in cazul mistretului. 

Pagube:

Atat prin consumul preferential de hrana, cat si in cazul lipsei acesteia, mistretul poate produce prejudicii importante, de natura a atrage mania agricultorilor, dar uneori si a silvicultorilor. Pagube in agricultura produce prin consumul de cereale, prin ramarea pasunilor, prin consumul semintelor s.a.m.d. In padure, consumul semintelor incorporate in sol pentru refacerea arboretelor, precum si smulgerea, cu gura, a puietilor din regenerari in scopul consumarii radacinilor, pot compromite refacerea padurii pe suprafete demne de luat in seama. La toate acestea se mai adauga prejudiciile produse in plantatiile pomicole si in vii. In scopul evitarii sau cel putin a diminuarii prejudiciilor cauzate de mistreti, trebuie luate urmatoarele categorii de masuri considerate eficiente: mentinerea efectivelor reale la nivelul celor optime, intr-o structura corespunzatoare pe sexe si clase de varsta; asigurarea linistii in padure si mentinerea mistretilor in interiorul acesteia, prin cultivarea unor ogoare de hrana special destinate acestui scop sau prin hranirea complementara inclusiv in timpul verii; sperierea si alungarea mistretilor din locurile unde incep sa produca prejudicii si, in ultima instanta, impuscarea cate unui exemplar, de preferinta purcel, din ciurda naravita la culturi.

2012 AJVPS Bihor - Toate Drepturile Rezervate