Tools
A+ A A-

Iepurele de camp (Lepus europaeus P.)

Denumiri:

Masculul se numeste iepuroi, femela iepuroaica, puiul iepuras sau pui de iepure, iar exemplarele juvenile vatui sau soldani.

Descriere:

Este apreciat ca fiind de talie medie, de 3,5 - 4 kg, cu trupul prelungit si turtit lateral, cu buze carnoase si mobile, cu urechi lungi sub forma de cornet, cu codita scurta si ridicata, cu ochi mari si bulbucati, avand picioarele posterioare lungi, cu 5 degete, iar picioarele anterioare scurte, cu 4 degete, si talpile acoperite cu par. Coloritul parului variaza de la galben-cafeniu, cu fire de par suriu pe spate, pana la alburiu pe abdomen si alb curat inferior cozii. Varfurile firelor de par si varfurile urechilor sunt negre. Prezinta mustati lungi si tepoase. In ansamblu, culoarea face iepurele confundabil cu terenul, acoperit de ierburi si de frunze uscate, in care se ascunde. Intre iepuri si iepuroaice nu sunt deosebiri vizibile, apreciindu-se ca dimorfismul sexual este inexistent. Sexele se pot distinge cu o usoara dificultate, dupa organele genitale, chiar si in cazul iepurilor capturati. 

Longevitate:

Traieste maximum 10 (12) ani. Sunt predominante insa exemplarele din primii 3 ani de viata. Se pot deosebi usor doar vatuii de exemplarele mai in varsta, dupa proeminenta caracteristica a piciorului anterior, dupa apendicele orbitei sau dupa fragilitatea la rupere a oaselor
picioarelor anterioare. Metoda exacta de determinare a varstei se bazeaza pe cantarirea cristalinului (metoda Rieck, 1962). 

Sunete:

Iepurele ranit si prins ori cel incoltit de pradatori scoate un vaiet asemanator plansetului de copil. Masculul mai scoate insa si un mormait discret cand urmareste iepuroaica in calduri. 

Simturi:

Are auzul foarte bun, mirosul mediocru, iar vazul slab, distingand usor doar obiectele in miscare si pe cele care contrasteaza puternic cu mediul.


Urme:

Sunt inconfundabile, deoarece iepurele nu merge ci sare (topaie), picioarele posterioare depasindu-le intotdeauna in mers, pe cele anterioare. Excrementele sunt si ele caracteristice, de nuanta bruna si forma turtita (lenticulara), cu diametru de 1 - 2 cm. Alte urme ale prezentei iepurilor sunt rosaturile lasate pe ramuri, pe arbusti si pe arbori tineri, imposibil de confundat datorita latimii mici a acestora, corespunzatoare incisivilor ingusti comparativ cu ai altor specii. 

Biotop:

Il intalnim din golul alpin pana pe tarmul marii, in aproape toate tipurile de biotop. Evita intr-o oarecare masura doar terenurile mlastinoase si biotopurile acvatice. Manifesta preferinta pentru terenurile agricole din zonele de campie, coline si dealuri joase, in care se gasesc
raspandite trupuri mici de padure. 

Hrana:

Difera in functie de sezon. Din toamna pana in primavara consuma ierburi uscate, dar si verdeturi, pe care la nevoie le dezgroapa de sub zapada, lujeri si coaja de specii lemnoase, fructe, ierburi si frunze, suculente etc. Cand hrana devine deficitara se retrage in paduri, dar nu se sfiieste sa se apropie si de localitati, unde patrunde chiar in gradinile oamenilor. Pe timp nefavorabil, consuma hrana complementara administrata de om, sub forma de fanuri naturale, de lucerna, de trifoi si ovaz, dar si de alte furaje. 

Dusmani:

Este specia cu cei mai multi dusmani, reusind sa supravietuiasca datorita "fricii" proverbiale, a iutelii si a puterii de inmultire. Lupul, sacalul, vulpea, rasul, pisica salbatica, jderii, dihorii, viezurele si chiar mistretul, hermelinele si nevastuicile il urmaresc pentru a-l prinde sau, dupa caz, pentru a-i devora puii. Dintre pradatorii cu pene amintim: uliul gainilor, uliul de trestie, toate acvilele, vulturul codalb, uliul sorecar, apoi buha si huhurezii. Mai fac pagube in efectivele de pui de iepure, de vatui si chiar de iepuri maturi raniti: corbul, ciorile, cotofana in anumite situatii si chiar inofensiva barza. Cel mai de temut dusman pare sa fie insa, in zilele noastre, cainele salbaticit si, intr-o mult mai mica masura, pisica hoinara. 

Sociabilitate:

Iepurele vietuieste prin excelenta singuratic, lipsindu-i total simtul familial. Iepuroaicele "pazesc" puii, fara a-i apara, doar cca. doua saptamani cat dureaza alaptarea. 

Reproducere:

Epoca de imperechere incepe in luna ianuarie si tine pana prin octombrie. In acest interval, iepuroaicele se imperecheaza si fata de 4-5 ori, cate 2-4 pui (in medie 10-15 pui/an). Gestatia dureaza 6 saptamani (42 - 43 de zile). Puii se nasc cu blana si cu ochii deschisi, fiind capabili de fuga din primele zile. Se sustine ca puii din prima generatie reusesc sa devina maturi si sa produca o serie de pui inca din toamna primului an de viata. 

Obiceiuri:

Este un animal cu activitate preponderent nocturna. Doar in timpul imperecherii poate fi vazut si ziua. Este atasat locului de trai, nedepartandu-se fata de locul de nastere mai mult de 3 - 4 km. 

Vanare:

Se poate vana in perioada 1 noiembrie-31 ianuarie, la sarite, cu sau fara caine pontator, si la goana, in diversele forme de organizare a acesteia (cu vanatorii stand pe loc, la cerc, in potcoava etc.). Vanatoarea la panda, precum si vanatoarea de la apusul pana la rasaritul soarelui sunt strict interzise. La vanatoarea de iepuri se folosesc arme lise si cartuse de 3,5, maximum 4 mm. 

Ocrotire si ingrijire:

Diminuarea presiunii pradatorilor, administrarea de hrana complementara in perioadele critice, cu zapada de peste 30 cm, si nerevenirea intr-un sezon pe aceeasi suprafata la vanatoare sunt masurile cele mai eficiente de ocrotire si ingrijire a iepurelui. Acestea par insa complet inutile in zonele intens pasunate cu oi, unde iepurii dispar, fie din cauza pradarii cainilor de la stane, fie din cauza transmiterii unor parazitoze comune, fie din ambele cauze. La fel de inutile sunt masurile de ocrotire si ingrijire in terenurile unde se practica braconajul de noapte la far sau braconajul cu ogari ori metisi de ogari. Cand iepurii dispar dintr-o zona propice aparent fara explicatii, atunci este bine sa suspectam ineficienta pazei impotriva braconajului de noapte sau cu ogari.


Pagube:

In agricultura, iepurele poate produce prejudicii prin roaderea cojii pomilor fructiferi tineri, a pepenilor, sfeclelor, morcovilor etc. In ceea ce priveste silvicultura, cu toate ca iepurii rod lujerii si coaja multor specii de arbori si arbusti tineri, pagubele produse nu sunt vizibile si nici demne de luat in seama. Mentinerea efectivelor optime si administrarea de hrana complementara, inclusiv taierea de ramuri tinere special pentru a fi roase de iepuri iarna, sunt masuri care reduc potentialele prejudicii. Pentru pomii fructiferi tineri, singura masura eficienta de aparare impotriva roaderii de catre iepuri ramane protejarea mecanica a tulpinilor sau ungerea acestora cu diverse substante repelente.

2012 AJVPS Bihor - Toate Drepturile Rezervate